Adina Szitar, noul Inspector General al ISC: ISC are nevoie de o actualizare a modului de functionare, adaptat la realitatile actuale

Adina Szitar, noul Inspector General al ISC: ISC are nevoie de o actualizare a modului de functionare, adaptat la realitatile actuale

Adina Szitar, noul Inspector General al ISC

O revitalizare a Inspectoratului de Stat în Construcții este așteptată odată cu numirea unui nou inspector general.

Adina Szitar, noul Inspector General al ISC, este de părere că: ”Oamenii își pun foarte multe speranțe în schimbarea la vârf a unei instituții. S-a văzut asta din triplarea număru­lui de petiții în momentul în care am venit în funcție. Dar instituția în sine a rămas aceeași ca cea dinainte de a veni eu. Desigur că am să încerc să capacitez resursele pe care le-am găsit. Cred, însă, că o schimbare se va putea vedea în timp. De astăzi pe mâine nu este po­sibilă o astfel de schimbare.”

După circa 20 de ani de activitate în domeniul privat și acumularea unei vaste experiențe în domeniul proiectării și al managementului de șantier, Adina Szitar a considerat oportun să își aducă contribuția și în sectorul public și astfel a avut un contact direct cu ISC prin po­ziția de inspector în construcții, anterior nu­mirii ca inspector general.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/adina-szitar-noul-inspector-general-al-isc-isc-are-nevoie-de-o-actualizare-a-modului-de-functionare-adaptat-la-realitatile-actuale/