În proiectele rezidențiale actuale, mai ales în zona caselor cu consum redus de energie, anvelopa clădirii nu mai poate fi tratată ca o sumă de produse alese separat. Fațada, tâmplăria, ușa de
Lucrările de edificare a unui nou ansamblu rezidențial pot începe întrucât a fost emisă autorizația de construire necesară. În cadrul ansamblului urmează să fie construite mai multe clădiri cu
Proiecte rutiere, cu valoarea estimată totală de peste 55 milioane de euro, au fost propuse de către autorități și parcurg traseul birocratic necesar în vederea obținerii apobării. (detalii în
Patru oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de realizare a parcului fotovoltaic din
Au fost depuse două contestații împotriva rezultatului procedurii de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 Târgu Frumos – Lețcani al Autostrăzii A8 Târgu Neamț
Sectorul 1 al Bucureștiului va avea un buget de investiții de peste 1 miliard de lei anul acesta.Consiliul Local Sector 1 urmează să votează joi, 23 aprilie, un buget total de 2,68 miliarde lei
Industria construcțiilor joacă un rol semnificativ în abordarea crizei climatice. Aceasta este responsabilă pentru până la 37% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, iar obiectivele
După ce construirea Centurii Azuga – Bușteni s-a împotmolit din cauza unor probleme legate de stabilitatea terenului de lângă calea ferată, urmează să fie aprobați noi indicatori tehnico-economici
Terenuri din localitățile Corbii Mari, Odobești, Potlogi și Titu din județul Dâmbovița, precum și din Vânătorii Mici din județul Giurgiu urmează să fie expropriate (lista proprietarilor este
O nouă dispută în ceea ce privește folosirea utilajelor hibrid și a celor electrice în lucrările publice a blocat procedura de atribuire a unor lucrări rutiere de peste 220 milioane de lei, fără
O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești, a cărui valoare totală este estimată la aproape
Experți în arhitectură și urbanism din țară și din Europa (Berlin, München și Varșovia) vor analiza în cadrul conferinței Orașele Viitorului – Cities of Tomorrow, între 28 și 29 aprilie 2026, mai
Prețurile petrolului sunt, din nou, influențate de evoluțiile din Orientul Mijlociu, ceea ce părea a fi o dezescaladare transformându-se rapid într-o reescaladare, apreciază analiștii de la ING
Între Valea Doftanei și Săcele, lucrările de infrastructură efectuate de firma Construcții Erbașu avansează într-un ritm susținut de profesionalismul echipelor din teren și de angajamentul pentru
Producția ajustată sezonier în construcții a crescut în țările membre UE, cu 0,1%, în februarie 2026, comparativ cu ianuarie 2026. Aceasta conform primelor estimări ale Eurostat, oficiul de
Volumul lucrărilor de construcții a fost în februarie mai mare decât în luna similară din anul trecut.Creșterea a fost de 13,8%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de
Recensământul General de Circulație Rutieră începe mâine, 21 aprilie.CNAIR prin intermediul Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) va organiza și coordona etapele de
Urmează ca Primăria Sectorului 6 să continue procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a noului spital din Sectorul 6.Actualul primar al
Chiar dacă există din când în când semnale că ar putea să se încheie conflictul din Orientul Mijlociu este limpede că efectele generate în piața energetică și a materialelor de construcții vor
În contextul economic actual, local și global, constructorii sunt nevoiți să găsească soluții pentru atragerea clienților, al căror număr a scăzut simțitor. Unii antreprenori au ales să nu modifice
Un teren de peste un hectar, situat într-un municipiu din țară, aproape de zona de graniță, va fi reglementat din punct de vedere urbanistic pentru a putea fi realizate aici dezvoltări imobiliare
Noi spații administrative, de producție și depozitare vor fi amenajate într-o clădire industrială, propusă să fie edificată într-o localitate din apropierea Capitalei. Proiectul, aflat în etapa
Locuinte locuințe individuale, înșiruite și cuplate, urmează să fie realizate într-unul din marile municipii din țară. De asemenea, noul plan de investiții prevede execuția de lucrări pentru
Antreprenori locali au planificate investiții ce vizează edificarea unor hale cu spații de producție, pentru dezvoltarea activității societăților lor. Sunt prevăzute să fie executate și lucrări
Proiectul de dezvoltare imobiliară, ce vizează edificarea unei hale industriale, a ajuns în etapa dinaintea obținerii autorizației de construire. În noile spații se vor desfășura activități de
În vederea măririi capacității de producție a unei firme locale, a fost elaborată documentația ce vizează extinderea halei existente. Pentru extindere a fost proiectată o suprafață construită
O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de execuție lucrări pentru infrastructura de transport. Valoarea totală a
Rezultatele licitațiilor pentru atribuirea unor contracte cu valoarea totală de peste 84 milioane de euro au fost anulate de CNSC, iar Curtea de Apel a reconfirmat că ofertele trebuie să fie
președintele PSD, Sorin Grindeanu și premierul Ilie BolojanPartidul Social Democrat a lansat un atac la adresa planului de reformă a companiilor de stat lansat zile trecute de Guvernul
Oferta firmei de construcții Strabag, cu capital austriac, a fost desemnată câștigătoarea unui contract cu valoarea estimată de 166 milioane de euro, dintre cele șase oferte depuse de către
În vederea lansării procedurilor de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de elaborare a proiectului tehnic şi de execuţie a lucrărilor pentru două importante clădiri din municipiul
Proiectul de construire a Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a ajuns într-un nou blocaj, marcând al doilea eșec major după pierderea finanțării prin PNRR.După ce Ministerul
Varianta Ocolitoare a Bârladului a fost deschisă circulației în august 2024, după ani de așteptare. La peste 20 de luni de la inaugurare, parcările încă nu pot fi folosite.„Proiectul includea
A primit finanțare din fonduri europene cea mai mare investiție derulată până acum de către Consiliul Județean Bihor, și anume proiectul Tram-tren.Valoarea totală a acestui proiect este de 280,6
Mai multe blocuri cu regim mare de înălțime, ce vor cuprinde peste 440 de unități locative, vor forma un nou ansamblu imobiliar ce va fi dezvoltat în municipiul București. La parterul clădirilor
Constructorii români continuă să lupte împotriva avalanșei de contracte publice atribuite firmelor din Turcia, în special în ceea ce privește construirea infrastructurii de mare viteză.După ce
Chiar dacă Guvernul a intervenit recent pentru deblocarea șantierelor pe unele tronsoane ale Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, totuși începere lucrărilor mai întârzie.Guvernul a adoptat o ordonanță
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară, ce vizează realizarea unei clădiri cu funcțiune comercială, este aproape de a obține autorizația de construire. De asemenea, proiectul prevede și execuția
Planul de investiții al unei companii multinaționale prevede edificarea de spații pentru extinderea capacității de producție pe care o deține în țara noastră. Astfel, sunt propuse să fie realizate
Într-un municipiu din țară urmează să fie construită o clădire cu destinație culturală. Acest proiect de investiții este aproape să obțină autorizația de construire. Pentru realizarea noii clădiri
- Frasinul inainteaza cu lucrarile de modernizare a DJ 154
- Confort termic vara și iarna – Cum contribuie ușile din aluminiu la menținerea temperaturii optime?
- Bolojan cere garantii suficient de ridicate pentru a descuraja proiectele neserioase din sectorul energiei regenerabile
- Cum se ajusteaza preturile contractelor de autostrazi?
- Ce datorii aveti la primarii? Puteti intra pe Lista datornicilor
- Compania de Dezvoltare Judeteana Botosani SRL va infiinta parcuri industriale
- FPSC si ARDIMET sustin initiativa EUROMETAL pentru protejarea industriei europene a otelului
- Sika AG vrea sa preia un producator de adezivi din Prahova
- Lucrari rutiere de aproape 11 mil euro, aprobate in Capitala
- Construirea unui ansamblu multifunctional, in prag de autorizare


