Evenimentele regionale Imobiliare Hub au avut loc în Cluj Napoca, Oradea și Timișoara. Au fost prezenți peste 800 de specialiști în domeniul imobiliar.Profesioniştii din piaţă sunt din ce în ce
Dezvoltatorul, investitorul și operatorul imobiliar Prime Kapital a finalizat o finanțare verde în valoare de 125 milioane de euro acordată de un club de bănci, în cadrul structurii joint-venture
* Investitiile au totalizat 1,83 miliarde de euro in 2020-2021 si au fost tranzactionate 78 de proprietati Piata imobiliara locala s-a adaptat rapid la noul mediu social si de business
Peste 50 de perchezitii au avut, joi dimineata, in Dambovita, Bucuresti si Prahova, intr-un dosar de inselaciune cu un prejudiciu de aproximativ 2 milioane euro, fiind vizati mai multi
PPF Real Estate anunta achizitia unui teren cu autorizatie de construire in Bucuresti, pentru dezvoltarea unei noi cladiri de birouri denumita ARC. Achizitia intareste pozitia PPF Real Estate pe
Brikston Construction Solutions revine pe 29 martie la Bursa, pe piata AeRO, sub simbolul bursier BKS, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori Bucuresti. Actiunile companiei au fost anterior
Incertitudinile provocate de conflictul din Ucraina sporesc perturbarile de preturi cauzate de repornirea economiei dupa incheierea perioadei de izolare, afectand preturile constructiilor si punand
Evenimentul Imobiliare.ro HUB se va desfășura, marți, 29 martie, între orele 9:00 – 13:00, la Hotelul Golden Tulip Ana Dome. Cluj Napoca este cunoscut drept drept orașul în care se inovează cel mai
Evenimentul Imobiliare.ro HUB se va desfășura, marți, 29 martie, între orele 9:00 – 13:00, la Hotelul Golden Tulip Ana Dome. Cluj Napoca este cunoscut drept orașul în care se inovează cel mai mult
Piața imobiliară încotro? Specialiștii prezenți în cadrul evenimentului din Timișoara au răspuns la aceste întrebări în cadrul eveimentului Imobiliare Hub din Timișoara.Peste 200 de agenți
Piața imobiliară încotro? Specialiștii prezenți în cadrul evenimentului din Timișoara au răspuns la aceste întrebări, în cadrul evenimentului Imobiliare.ro Hub din Timișoara.Peste 200 de agenți
One United Properties anunță achiziția unui imobil istoric situat în centrul Bucureștiului, fosta fabrică Ford, de la Auchan România. Dezvoltatorul estimează investiții semnificative în următorii
O noua era in imobiliare: clientii vor mai multe asigurari ca locuinta pe care o cumpara este conforma si apeleaza, tot mai des, la experti si avocati, potrivit unui studiu al companiei Ecovillas
IMMOFINANZ, una dintre cele mai importante companii de pe piata imobiliara locala, anunta lansarea spatiului de birouri mycowork, o componenta a birourilor flexibile myhive, ce ofera solutii
Global Investment Group anunta un nou proiect in constructie, Global Residence Monolitului, localizat la un minut de statia de metrou Mihai Bravu, cu acces la doua strazi: Penes Curcanul si
Compania romaneasca VeroTherm a inregistrat anul trecut venituri de 10 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 250% fata de anul precedent, se arata intr-un comunicat de presa remis
EMS Floor Group, grup de companii specializate in aplicarea de pardoseli pe baza de rasini, cu sediul central in Romania, a incheiat anul 2021 cu afaceri de peste 13,5 milioane de euro, in crestere
Lucrarile de constructii au crescut in Uniunea Europeana in luna ianuarie, iar Romania se numara printre tarile membre cu cel mai important avans, atat de la o luna la alta cat si in ritm anual
Volumul lucrarilor de constructii a crescut in ianuarie 2022, fata de ianuarie 2021, ca serie bruta, cu 12,9%, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu
Consiliul Judetean Ilfov implementeaza, in parteneriat cu Fundatia Hope and Homes for Children Romania, proiectul"Casa de tip familial P+E in localitatea Domnesti", prin care se urmareste o
Evenimentul Imobiliare Hub 2022 va avea loc miercuri, 23 martie la Timișoara Convention Center, urmând ca în data de 29 martie, acesta să se desfășoare la Cluj Napoca, respectiv 30 martie, în
Evenimentul Imobiliare Hub 2022 va avea loc miercuri, 23 martie la Timișoara Convention Center, urmând ca în data de 29 martie, acesta să se desfășoare la Cluj Napoca, respectiv 30 martie, în
Ozan Tuncer preia conducerea Cosmopolis. Pentru 2022, compania are alocate investiții record – de peste 30 milioane de euro – și își propune construcția a cel puțin 500 de unități noi, alături de
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe își continuă planurile de extindere pe plan local și adaugă noi investiții în portofoliul de proprietăți prin achiziția unei clădiri de
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe isi continua planurile ambitioase de extindere pe plan local si adauga noi investitii in portofoliul de proprietati prin achizitia unei cladiri de
Color Smart Distribution isi extinde portofoliul si aduce pe pietele din Romania si Republica Moldova brandul american de vopseluri Pittsburgh Paints, potrivit unui comunicat al companiei, remis
Buncărele subterane pot fi folosite într-o gamă largă de situații. Denumite și adăposturi civilie, ele pot oferi un loc de refugiu sigur.În timp ce pentru locuințele private, construcția
Miercuri, 23 martie, la Centrul de Conferințe al Hotelului Timișoara, în cadrul evenimentului Imobiliare Hub participanții vor exersa modalități practice pentru consolidarea poziției de
Convoiul umanitar, lung, de aproximativ 2 km, a plecat din București spre Suceava pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Pentru a veni în ajutorul cetăţenilor ucraineni afectaţi de război și a
* Cristian Erbasu, presedinte FPSC: "Numarul de insolvente si falimente din randul firmelor de constructii este mai mare decat in 2010, cand au fost cele mai multe falimente in sector; lucrurile
Schneider Electric, liderul in transformarea digitala a managementului si automatizarii energiei, a anuntat lansarea unei noi game de aparataj modular - Noua Unica - pentru locuinte moderne
InteRo Property Development implementeaza solutia digitala Bright Spaces pentru intregul sau portofoliu rezidential prin lansarea InteRoVerse, o vitrina a tuturor proprietatilor imobiliare InteRo
Symmetrica isi continua planul de extindere prin inaugurarea de noi facilitati de productie dedicate elementelor pentru sisteme de canalizare. Astfel, compania a finalizat investitii de 3,5
Georgian Marcu, câștigătorul categoriei „Brokerul imobiliar al anului 2020”, din cadrul Galei Profeșioniștilor în Imobiliare, povestește despre imboldul și motivația unui premiu în real estate.În
Situat în zona ultracentrală a capitalei, cu acces facil către toate punctele de interes, ansamblul Eminescu 65 Residence se remarcă atât prin poziționarea sa, cât și prin atenția la
Elis Pavaje doneaza materiale in valoare de 60.000 euro si continua procesul de reabilitare a scolilor din Romania, se arata intr-un comunicat de presa remis redactiei. Potrivit sursei citate
Efectele pandemiei asupra pietei imobiliare au fost mult mai reduse fata de previziunile de la inceputul crizei, din punct de vedere al activitatii de dezvoltare si al cererii, apreciaza Vlad
Piata rezidentiala din tara noastra a inregistrat, anul trecut, cresteri pe partea de cerere, cu un record al vanzarilor din ultimii cinci ani, daca ne uitam la datele statistice oficiale
Primaria sectorului 6 al Capitalei urmeaza sa intocmeasca Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construierea unei zone mixte - imobile cu regimul de inaltime subsol, parter si patru etaje, cu
Pe strada Valea Doftanei din Bucuresti au loc lucrari de modificare interioare si exterioare, dar si de supraetajare la o constructie de locuinte colective. Beneficiarul investitiei este
- RASPUNZAND PROMPT NEVOILOR SPECIFICE ALE SECTORULUI DE CONSTRUCTII INDUSTRIALE, Cazanele industriale ELCO Trigon L Plus sunt cele mai compacte si vin cu puteri instalate de pana la 1,6 MW
- "Cumparatorii cer un spatiu dedicat pentru amenajarea unui home office"
- Asociatia Forestierilor propune reducerea emisiilor de carbon in sectorul constructiilor
- Buturuga City rastoarna sectorul constructiilor
- CLADIRE MONUMENT ISTORIC DIN BUZAU Fostul Spital Bratianu - transformat, pana la finalul anului, in Centru Muzeal
- Sala de sport multifunctionala pentru persoanele cu dizabilitati, construita de CJ Buzau
- CLADIRE DIN PATRIMONIUL NATIONAL, VECHE DE 108 ANI Biblioteca Judeteana Buzau, reabilitata complet pentru prima data
- DUPA CADEREA DIN 2020 Cererea de birouri - pe trend crescator
- ANUL TRECUT Record istoric pe piata logistica - peste 1 milion de mp inchiriati
- Interes ridicat din partea investitorilor pentru parcurile de retail


