Președintele României, Nicușor DanDiferențele dintre reglementările din statele europene creează dificultăți companiilor, susține Președintele României, Nicușor Dan.Înaintea reuniunii informale
O primă etapă pentru punerea în aplicare a schemei de ajutor de stat ce vizează dezvoltarea infrastructurii sportive durabile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 este prevăzută
Contractul de proiectare și execuție a Centurii Metropolitane Cluj – Napoca va fi denunțat unilateral de către Primărie dacă până pe data de 24 februarie nu se clarifică, în mod asumat, situația
În cazul construirii de case, prețurilor mai mari ale materialelor de construcții li se adaugă, în unele zone ale țării, și tarife mai mari pentru manoperă. Unii dintre constructorii de case, care
Un depozit, cu funcțiunea de centru de distribuție și desfacere va fi construit pentru o firmă locală de comerț engros. Planul de investiții prevede și alte tipuri de lucrări: amenajări exterioare
O mare companie din domeniul industrial intenționează să investească în înființarea unei noi unități de producție, proiectul fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Documentația
Construirea unei clădiri, demolarea a două construcții, precum și lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare a unei clădiri sunt prevăzute să fie executate în incinta unei mari unități
Clădiri cu regim mare de înălțime, ce vor cuprinde 250 de unități locative, precum și spații comerciale și pentru prestări servicii, vor fi construite în București. Documentația acestui proiect a
Pavăl Holding, vehiculul de investiții al familiei Pavăl și acționar majoritar al Dedeman, a semnat un acord de negociere exclusivă cu Grupul Carrefour pentru preluarea operațiunilor din
Parcuri eoliene, cu puterea instalată totală de peste 200 MW, sunt prevăzute să fie înființate în extravilanul unei localități din țară. Pentru aceasta este necesară reglementarea urbanistică a
Un împrumut garantat prioritar de până la 347,77 de milioane de lei (echivalentul a 68,6 milioane de euro) va fi contractat de firma NewCold Romania SRL Ilfov de la Banca Europeană pentru
Piața varului este așteptată să crească constant până în 2034, susținută de industrie și tranziția verde. Cu toate acestea, există tensiuni majore legate de deficitul de personal calificat
Nu mai puțin de 1.717 proiecte de investiții în construirea de hoteluri, cu 252.600 camere, erau la finele anului trecut în diferite stadii, de la planificare la construcție efectivă, în întreaga
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate inactive fiscal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în situația în care nu depun situațiile financiare anuale
Va începe proiectarea lucrărilor pentru primele patru dintre cele nouă unități administrativ-teritoriale incluse în proiectul de modernizare canalizare și iluminat public din județul Ilfov
Comisia Europeană pregătește o serie de inițiative menite să consolideze Piața Unică, cu accent pe construcții, planificare și infrastructură.În centrul acestor inițiative, propunerea privind
Vlad Mureșan, Prim Vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania, din cadrul Federației Patronatelor Societăților de ConstrucțiiO competiție extrem de
Alexandru Nazare, ministrul FinanțelorInvestițiile mari sunt cele care aduc efecte în lanț: locuri de muncă bine plătite, producție în România, exporturi mai mari și oportunități reale pentru
Mai multe oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări rutiere, contract a cărui valoare totală este
Un teren de peste patru hectare, dintr-un mare municipiu, este pregătit pentru edificarea de blocuri cu 11 niveluri, ce vor cuprinde locuințe colective și spații cu funcțiuni complementare
Un număr mare de oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești. Valoarea totală a contractului este
Proiectul de construire clădiri ce vor cuprinde locuințe colective și spații comerciale a fost pregătit spre a fi realizat într-o localitate din apropierea Capitalei. Acest proiect parcurge etapele
Nouă oferte au fost depuse pentru atribuirea contractului de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani (27 km) al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) – Iași –
A fost stabilită noua componență a ”Comitetului pentru finanțe publice locale”. Acest comitet are rol consultativ în procesul de elaborare a unor reglementari cu caracter financiar, ce privesc în
Cumpărătorii sunt prudenți pe piața globală a produselor lungi de oțel, în timp ce presiunea ofertei rămâne, conform Metallurg Prom.Cererea pe piața globală a produselor lungi rămâne slabă, atât
Apartamentele se tranzacționează mai repede în București și Timișoara, spre deosebire de Brașov și Cluj-Napoca, cele mai scumpe orașe din țară.“În contextul actual al pieței imobiliare, observăm
Proiecte pentru zeci de mii de MW energie din surse regenerabile erau aprobate în țara noastră la începutul anului 2026.Dar numărul proiectelor care ajung în faza finală de autorizare este cu
Comisia specială a Parlamentului European pentru criza locuințelor a adoptat recomandările sale finale, propunând soluții pentru locuințe decente, durabile și accesibile.În raportul său final
Vor fi finanțate 45 de investiții prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.Contractele de finanțare, în valoare totală de 569,75 milioane de lei, au fost semnate de ministrul
Erori, sancțiuni și, în unele cazuri, prejudicii pentru bugetele locale continuă să fie generate de interpretarea și aplicarea normelor achizițiilor publice.Legislația rămâne complicată și greu
Premierul Ilie BolojanStatul nu mai are capacitatea de a deschide noi investiții, prioritatea fiind finalizarea celor deja începute, după cum le-a transmis premierul Ilie Bolojan primarilor, în
Într-unul din municipiile din țară sunt prevăzute să fie executate lucrări de modificare, consolidare, recompartimentare, schimbare de destinație din construcții industriale și edilitare în
Un centru logistic, format din mai multe hale de depozitare, urmează să fie realizat într-o localitate din apropierea Capitalei. Proiectul de investiții prevede edificarea unei suprafețe construită
Un ansamblu rezidențial, format din blocuri cu regim mic de înălțime, este pregătit spre a fi realizat într-o localitate din apropierea municipiului București. Pentru aceasta, proprietarii
Proiectul de investiții ce vizează realizarea unor hale pe structură metalică și panouri sandwich este pe cale să obțină autorizația de construire. Suprafața construită totală prevăzută este de
Un mare constructor străin va executa lucrări de exploatare a agregatelor minerale într-un nou perimetru. Volumul de nisip și pietriș estimat că va fi extras depășește 1,7 milioane mc. Acest
Un corp de cazare, restaurant, sală de conferințe și complex SPA vor fi adăugate unei cunoscute cabane turistice. Ulterior, cabana va fi catalogată ca hotel de patru stele. Documentația ce vizează
Mai multe verificări la un operator economic, care desfășura activități de extracție a pietrișului și nisipului, extracția argilei și caolinului, precum și producția și comercializarea de agregate
Tranzacția prin care mai multe firme doreau să preia firma LJG Green Source Energy Gamma SRL, prin intermediul Gamma Acquisition SRL a fost autorizată de către Consiliul Concurenței.Este vorba
Au fost depuse două oferte pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare a condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, în vederea
- Real Estate UNITED revine în 2026 cu MOMENTUM!
- Lipsa legii bugetului 2026 suspenda contractarea de fonduri europene
- DN73 Campulung Muscel – Brasov: Pana la finele verii am putea circula pe drumul modernizat
- Deficit de lemn pentru industrie si excedent de lemne pentru foc
- Granturi de pana la 300.000 euro pentru IMM-uri
- Constructii Erbasu: La Spitalul de Boli Infectioase si Pneumologie din Oradea va fi finalizata structura din beton armat
- BID acorda garantii individuale pentru investitii în sectorul public, destinate sustinerii proiectelor de infrastructura si dezvoltare
- CE aloca fonduri pentru angajatii concediati din Austria si Belgia
- Mita de 40 mii euro pentru emiterea receptiei unei cladiri cu nereguli
- Ministrul Finantelor: Statul a demonstrat ca sectorul constructiilor este prioritar, pentru ca si-a platit obligatiile; FPSC cere reluarea Protocolului semnat cu Guvernul


